Nici Gabriela Szabo n-a scăpat de COVID-19
Gabriela Szabo, în prezent președinte al Clubului Sportiv Municipal (CSM) București, a fost diagnosticată ca fiind pozitivă la virusul COVID-19. Informația ne-a fost transmisă de marea noastră campioană pe pagina de Facebook.
„Îmi pare rău să vă dau veşti mai puţin bune. Ştiu că nu aveţi chef de aşa ceva. Dar, oare cine are? Din păcate, trebuie să ne obişnuim cu astfel de noutăţi, în această perioadă. În ciuda faptului că ne protejăm, că avem grijă de noi şi de cei din jurul nostru, că respectăm cu sfinţenie măsurile impuse de autorităţi, iată, nu suntem feriţi, în niciun fel, de acest virus care ne-a dat vieţile peste cap”, a scris Gabi Szabo.
Gabriela Szabo: „Sunt bine. Încă sunt bine”
„Am ţinut să aflaţi despre starea mea de sănătate de la mine şi nu din alte surse. În următoarele două săptămâni mă văd nevoită să stau acasă. Sunt bine. Încă sunt bine. Şi sper să fiu aşa şi peste 14 zile, când, teoretic, pot spune: «gata, am trecut peste această înfiorătoare încercare». Nu ştiu ce să mai cred. Aveţi grijă de voi, de cei din jurul vostru, protejaţi-vă. Să ne auzim cu bine!”, și-a încheiat mesajul legendara atletă. (sursa foto: Gabriela Szabo – pagina de Facebook)