Ilie Floroiu a ajuns la 68 de ani
Astăzi, 29 noiembrie, Ilie Floroiu împlinește frumoasa vârstă de 68 de ani. Omul de care se leagă o bună perioadă din istoria clubului Farul a acordat, cu această ocazie, un scurt interviu pentru postul regional Radio România Constanța.
Recordurile României stabilite de Ilie Floroiu în aer liber, la seniori, în probele de 5.000 metri (timp: 13:15.0) și 10.000 metri (timp: 27:40.06), sunt în picioare și astăzi, la 42 de ani distanță de înregistrarea lor! Primul a fost doborât pe 23 iulie 1978, la București, iar al doilea, în vara aceluiași an (29 august), la Praga, în Cehoslovacia de atunci și Cehia de azi.
Tot sărbătoritul zilei mai deține recordurile naționale în aceleași probe, dar la categoria de vârstă U23, ambele cronometrate în 1974, la Roma (Italia) pe 9 august, respectiv Bruxelles (Belgia), pe 29 iunie.
Între 2005 şi 2007, campionul născut la Tulcea, dar stabilit la Constanța a fost preşedintele Federaţiei Române de Atletism (FRA).