Se apropie Crosul Memorial Ion Gavrilă-Ogoranu. Pe 4 iunie, ne vedem la Recea!
La poalele Munților Făgărașului, în comuna Recea, se pregătește o nouă ediție, cea cu numărul 11, a unui concurs de alergare cros, care de câțiva ani face parte din Programul „Atletism pe Ulița Satului”. Program inițiat și aplicat de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov. Așadar, avem de-a face în acest an de eliberare post-pandemică, cu un nou Cros Memorial Ion Gavrilă-Ogoranu.
Este o competiție ce se va desfășura sâmbătă, 4 iune, și care are loc an de an spre cinstirea memoriei luptătorului anticomunist din Țara Făgărașului, Ion Gavrilă-Ogoranu. Totodată, este un proiect inițiat și coordonat de profesorul Nelu Avram, de la Școala Gimnazială din Recea, județul Brașov, în care sunt implicați colegii și conducerea unității școlare. Alături le sunt autoritățile locale, sponsori și parteneri, precum și locuitorii din zonă.
Obiectivele evenimentului:
1. Determinarea elevilor pentru participarea la activitățile sportului de masă;
2. Motivarea altor categorii de vârstă pentru participarea la concurs;
3. Dezvoltarea spiritului de fair-play;
4. Dezvoltarea capacității de socializare cu ceilalți participanți
5. Transmiterea bunelor practici în vederea încurajării pentru realizarea de noi evenimente de către colegii participanți.
Condiții de participare:
1. Participarea la Crosul Memorial Ion Gavrilă Ogoranu se face pe propia răspundere, în deplină cunoștință a capacității de a participa la eveniment, a stării de sănătate fizică și mentală.
2. Înscrierea la acest concurs este condiționată de prezentarea următoarelor documente:
– Fișa (tabelul) de înscriere pentru profesorii însoțitori ai grupurilor de elevi participanți din unitățile școlare;
– Adeverințe medicale cu specificația din partea medicului „Apt pentru Cros”;
– Pentru adulți – Declarația pe proprie răspundere, formulare prestabilite, puse la dispoziție de organizator, inclusiv la locul desfășurării concursului. Lipsa acestei declarații duce la excluderea din concurs!
Categorii de vârstă și trasee:
Întrecerea are 20 de categorii de vârstă (fete și băieți), participanții alergând pe traseul corespunzător vârstei lot, astfel:
1. Traseu 1 km, pentru categoria preșcolarilor (grupa mică, grupa mare, clasa pregătitoare);
2. Traseu 2 km, pentru ciclul primar (clasele: I, II, III, IV);
3. Traseu 6 km (limită de timp: 60 minute), pentru ciclul gimnazial (clasele: V, VI, VII, VIII), ciclul liceal (clasele: IX, X, XI, XII).
Pe traseul de 6 kilometri vor alerga și atleții amatori, la următoarele categorii de vârstă:
– categoria 20-29 ani;
– categoria 30-39 ani;
– categoria 40-49 ani;
– categoria 50-59 ani;
– categoria +60 ani.
Cele două starturi în cursele de 1 km și 2 km se vor da de la ora 9:00, de la km 1 și de la km 2. Pentru cursa de 6 km locul de start va fi în parcarea Mănăstirii Berivoi și este programat imediat după încheierea primelor două curse.
Premii anunțate de organizatori:
Fiecare concurent va primi diplomă de participare.
Vor fi acordate diplome, medalii, cupe, tricouri pentru locurile I, II, III, pe categorii de vârstă și sex.
ÎN ATENȚIA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PARTICIPANTE!
Vă rugăm să confirmați participarea prin trimiterea fomularului sau tabelului de înscriere până la data de 01.06.2022 la adresa de e-mail: neluavram1@yahoo.com sau la tel. 0744638563.
– Participarea la concurs se face numai pe bază de înscriere.
– În ziua desfășurării concursului nu se mai fac înscrieri pentru categoriile de la preșcolar, ciclul primar, gimnazial și liceal!
Informații importante legate de organizare:
– Fiecare concurent va primi la sosire un bilet cu numărul de ordine, urmând ca acesta să fie validat la masa juriului pentru înregistrare;
– Se consideră descalificați concurenții care folosesc rute ocolitoare sau mijloace ajutătoare de transport;
– Crosul Memorial Ion Gavrilă Ogoranu este un eveniment deschis tuturor elevilor, cât și persoanelor doritoare să participle la acest eveniment.
– Participanții își dau acordul ca imaginea, alte date publice, precum rezultate obținute, clasamente, să fie folosite în materialele de promovare a evenimentului, sub forma de fotografii, afișe, filme, interviuri etc. în mod gratuit și necenzurat.
– Retragerea din concurs din alt motiv decât cel de accident se poate face doar la punctele de
control sau în zona start/sosire. Concurentul care nu mai poate sau nu dorește să continue concursul are
obligația să se deplaseze până la punctul de start/sosire.
– Este strict interzisă aruncarea deșeurilor de orice fel în orice loc de pe traseu în afara celor amenajate sau la punctele de control/revitalizare.
– Profesorii însoțitori vor fi premiați cu diplome special și materiale promoționale în funcție de bugetul disponibil.