Cine este Asociația Județeană de Atletism
În Stautul său, Federația Română de Atletism (FRA) specifică limpede cine sunt Asociațiile Județene de Atletism (AJA) din România și Asociaţia Municipiului Bucureşti, care sunt atribuțiile și obiectivele lor și cine sunt cei care le conduc. Să le luăm pe rând.
Ei bine, la articolul 71 – Capitolul IX din Statut, faceți cunoștință cu AJA-urile din România.
„Asociaţiile Judeţene de atletism şi Asociaţia Municipiului Bucureşti sunt structuri sportive de drept privat, fără scop patrimonial, constituite în scopul organizării, promovării şi extinderii practicării atletismului la nivel judeţean şi respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu strategiile şi reglementările elaborate de FRA.
a). La nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, se poate consitui pe ramura de atletism o singură asociaţie sportivă judeţeană, persoană juridică de drept privat;
b). Asociaţiile Judeţene şi Asociaţia Municipiului Bucureşti pe ramura de atletism, sunt constituite din asociaţiile sportive (fără personalitate juridică) şi cluburile sportive (cu sau fără personalitate juridică), de pe teritoriul judeţului, respectiv municipiului Bucureşti, toate având obligatoriu secţii de atletism, cuprinse în sistemul competiţional, afiliate şi recunoscute conform legii;
c). Asociaţiile Judeţene de Atletism se pot constitui, potrivit legii, numai în judeţele unde funcţionează cel puţin trei structuri sportive cu secţii de atletism;
d). procedura de constituire, statutul, actul constitutiv, obţinerea personalităţii juridice şi a certificatului de identitate sportivă se fac potrivit prevederilor OG 26/ 2000, Legii 69/ 2000, HG 884/2001;
e). Asociaţiile Judeţene de Atletism şi Asociaţia Municipiului Bucureşti de Atletism se afiliază la FRA, în condiţiile legii şi prezentului Statut;
f). Asocaiţiile Judeţene de Atletism şi Asociaţia Municipiului Bucureşti de Atletism reprezintă interesele FRA la nivel teritorial, fiind recunoscute şi sprijinite de Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport, respectiv Direcţia Municipiului pentru Tineret şi Sport pe ramura de atletism din raza lor teritorială;
g). Obiectivele, drepturile şi îndatoririle Asociaţiilor Judeţene de Atletism şi Asociaţiei Municipiului Bucureşti de Atletism, decurg din Statutul şi Regulamentele FRA corespunzătoare precum şi din puterea delegată de către organele FRA”, scrie în Statutul FRA.
Articole despre Asociațiile Județene de Atletism:
Obiectivele și atribuțiile Asociațiilor Județene de Atletism.