O mare campioană, de Cartea Recordurilor

Acum 88 de ani, peste Prut, la Chișinău, în Republica Moldova, în familia profesorilor de filozofie Alexandrina și Ion Manoliu, din micuța localitate Edineț din nordul Basarabiei, venea pe lume una din marile campioane ale atletismului românesc. Era într-o zi de luni, pe 25 aprilie 1932.

Doi ani mai târziu, la Botoșani, familia s-a mărit cu cei doi frați gemeni: Iacint și Arina.

Din 1937, familia s-a mutat la București, părinții obținând catedre la Liceul „Domniţa Ileana” (mama) și la Liceul „Gheorghe Şincai“ (tata).

„Mama era din Basarabia, din comuna Izvoare, judeţul Soroca. Ea era cea mai mică dintre cei opt fraţi, iar tatăl ei era diacon în sat, unde nu exista şi preot, aşa că el era de fapt preotul satului. Iar tata e tot fiu de preot, care a fost şi primul învăţător din sat. Avea şcoala în propria casă, o încăpere mare căreia noi îi spuneam salon. Tata s-a născut în comuna Secueni, judeţul Roman. Dincoace de Prut, deci. Ei s-au cunoscut când au intrat amândoi la facultate, la Iaşi, şi s-au căsătorit imediat după terminarea studiilor”, povestea pentru ziarul Adevărul, în 2016, fratele campioanei de poveste, fost gazetar de sport. În iunie 2016 a publicat la editura Vremea cartea „Scrisori de la Lia, primite şi comentate de Iacint Manoliu, sau cum se câştigă o medalie olimpică de aur“.

Datorită calităților fizice și dorinței de mișcare, pe la 13 ani s-a apucat să joace tenis de câmp, tenis de masă, volei și baschet (Start Club, apoi Știința București). La toate aceste sporturi a depășit nivelul de amatoare, ajungând performeră: cu echipele de volei și de baschet a ieșit campioană națională, la tenis de masă a fost a 3-a jucătoare din țară, iar la tenis de câmp, finalistă la „Naționalele” de junioare.

Cu îndrumarea profesoarei de educație fizică și sport Angela Filip, de la Liceul „Gh. Lazăr”, începe să practice atletismul la vârsta de 15 ani, la Atletic Club Român din București. A încercat săritura în înălțime și aruncarea greutății. După 17 ani, s-a specializat pe aruncarea discului, probă pe care a practicat-o cu succes până la 40 de ani.

A cucerit trei medalii olimpice, una de aur (1968) și două de bronz (1960 și 1964). A fost de 12 ori campioană națională și de 7 ori campioană balcanică.

A fost prezentă la 6 ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice (Helsinki 1952 – locul 6, primele puncte românești la Jocuri, Melbourne 1956 – locul 9, Roma 1960, Tokyo 1964, Mexic 1968, München 1972 – locul 9), realizând, la vremea ei, un adevărat record de longevitate olimpică. Devenise prima sportivă din lume cu șase ediții la activ, realizare inclusă în Cartea Recordurilor!

În finala de aur de la Ciudad de México, discul aruncat de Lia Manoliu din prima încercare a zburat 58,28 metri (nou record olimpic!). Avea 36 de ani. Au urmat-o pe podium Liesel Westermann (Germania, 57,76 m) şi Jolan Kleiber (Ungaria, 54,90 m).

Din atletismul internațional all time la Jocurile Olimpice (de vară și de iarnă), doar sprintera Merlene Ottey (6 Jocuri pentru țara natală Jamaica, plus o ediție pentru cea de adopție, Slovenia) și mărșăluitorul spaniol Jesús Ángel García Bragado (7 ediții) au întrecut-o la numărătoare pe românca noastră, egalată în decursul timpului de o altă reprezentantă a țării noastre, discobola Nicolate Grasu, sulițașii Tessa Sanderson (Marea Britanie) și Terry McHugh (Irlanda, din care două apariții în întrecerile de bob!), alergătoarele João N’Tyamba (Angola), Maria Mutola (Mozambic), săritorul în înălțime sârb Dragutin Topić și sprinterul Kim Collins (Federația Sf. Kitts și Nevis).

Dintre sportivii români, doar Sorin Babii (tir sportiv) și Elisabeta Lipă (canotaj) au mai adunat șase apariții la JO, însă mai târziu.

A adunat 68 de selecții în lotul României, patru participări la Campionatele Europene și 42 la meciurile interțări. A corectat de zeci de ori recordul național, „urcându-l” de la 41,44 m (1950) până la performanța de 62,06 m (13 mai 1972).

Antrenorii emeriți care au contribuit la evoluția ei au fost: Eugen Laurențiu Bran, Nicolae Titus Tatu, Mihai Raica, Dan Serafim. Ea este reprezentantă de vază a clubului sportiv Metalul București, pentru care a adunat 9 titluri la disc, în perioada 1956-1970.

A absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Institutului Politehnic București – Secţia electro-energetică (1956), ca șefă de promoție, a lucrat ceva ani ca inginer electroenergetician la IPROMET București și a absolvit școala de ziariști sportivi organizată de ziarul „Sportul Popular”.
După retragerea de pe pistă, a devenit mai întâi vicepreședinte (1973-1990), apoi președinte (1990-1998) al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Ridicat în 1953 la București, Stadionul Național „Lia Manoliu” a fost unul multi-funcțional și a purtat denumirea de Stadionul 23 August până în 1990, când a fost redenumit în cinstea Liei Manoliu. A fost demolat în perioada 2007-2008, în locul său construindu-se actuala Arenă Națională. În schimb, Complexul Sportiv Național din capitală, unde se află și sala de atletism, îi poartă numele, în continuare.

A fost senator din partea Frontului Salvării naționale (FSN) în primul Parlament liber al României (1990-1992), după îndepărtarea regimului comunist.

Pentru experiența dobândită pe stadion, a culturii generale, dar și pentru că vorbea fluent cinci limbi străine (franceză, engleză, germană, rusă, italiană), s-a putut afirma și prin activitatea desfășurată în diverse organisme sportive internaționale. Comitetul Internațional Olimpic (CIO) i-a decernat Ordinul Olimpic Colanul de bronz (1975), Trofeul Femeia în Sport (1990), Trofeul Centenarului (1994). În 1975, directorul general UNESCO i-a acordat Premiul Internațional Fair-Play pentru anul anterior.

A decedat din cauza unui infarct, pe 9 ianuarie 1998, după ce intrase în comă, în timpul unei operații pe creier, efectuată cu o săptămână înainte.

În aprilie 2017, Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră absolută, în seria „Biografii, memorii”, Drumul spre Cartea Recordurilor și Lacrima din aurul olimpic, primele spectacole-document dedicate unei legende din lumea sportului: Lia Manoliu. Regia: Petru Hadârcă, scenariul radiofonic: Magda Duțu și Ion-Costin Manoliu.

Ion-Costin Manoliu, nepotul Liei Manoliu: „Cu tuși Lia, așa îi spuneam, am avut o relație apropiată, ea neavând copii, pe mine și pe sora mea Mihaela, pe verișorii noștri Ion și Ina ne-a iubit foarte mult. Având această ocazie ca sportivă să plece mai des în străinătate, pe vremea aceea se circula mai greu, sigur că nu exista deplasare din care să nu ne aducă ceva, de la o simplă ciocolată până la haine de sport… Într-un fel ne-a făcut copilăria mai fericită, mai luminoasă. Sub influența lor, a tatălui meu, a Liei, am făcut tenis, ca și tatăl meu, care a fost campion în 1948.

De la Olimpiada din Mexic, eu mic fiind de 3 ani, am primit un tricou pe care scria Mexico-68, pe care l-am purtat mai târziu în clasa I-a și nu m-am despărțit de el l-am purtat vreo doi-trei ani la toate orele se sport”. (surse: Ministerul Tineretului și Sportului – arhive, Adevărul, COSR, Radio Chișinău)