Apreciază acest articol

S-a născut acum 68 de ani, pe 3 mai, la Edinburgh, în Scoția, Marea Britanie. Mai întâi a fost săritor de triplu și lungime, la aceasta din urmă probă fiind campion național în 1974. Din 1976, Allan Wipper Wells a început să se specializeze pe alergările de viteză. După un singur an a câștigat primul (la 60 m) din cele șapte titluri de campion al Scoției la sprint.

În 1978 a reușit „dubla” la 100 și 200 m, la prima probă stabilind și un nou record al Marii Britanii (10,29). În același an, la Jocurile Commonwealth-ului de la Edmonton (Canada), a cucerit două medalii de aur (200 m și ștafeta de 4×100 m) și una de argint (100 m).

În ’79, la Torino, s-a impus în Cupa Europei la 200 m și i-a doborât recordul mondial al legendarului atlet italian Pietro Menea, chiar acasă la acesta. La același concurs și-a mai adăugat un bronz (100 m).

3 centimetri mai aproape de laurii olimpici

Jocurile Olimpice de la Moscova au depășit cu mult granițele sportului. Capitala Rusiei (fosta URSS) a fost desemnată oraș-gazdă, în detrimentul orașului Los Angeles. La „ediția moscovită” din 1980, SUA și alte 65 de țări, printre care Albania, Canada, Chile, China, Egipt, Republica Federală Germania, Iran, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Niger, Pakistan, Panama, Paraguay, Tunisia, Turcia și Zair, nu au participat. Așa au protestat împotriva invaziei Afganistanului de către armata Uniunii Sovietice.

Presiunea asupra lui Wells era deosebită. Și din prisma contextului internațional, dar mai ales din cauza durerilor chinuitoare de la spate, care i-au apărut cam cu vreo două săptămâni înaintea Jocurilor. Și care l-au ținut mai mult în cabinetul medical decât pe pistă. Așa că în loc de pregătirea marilor întreceri, suporta chiar și patru ședințe de tratament pe zi, iar în locul antrenamentelor dificile a preferat să se relaxeze. În plus, trebuia să se adapteze și startului de jos, cu plecarea din bloc, o tehnică pe care până atunci nu o mai folosise.


În finala olimpică de la sută s-a calificat cu un nou record al Marii Britanii, 10,11 secunde. În ultimul act, principalul adversar i-a fost cubanezul Silvio Leonard, într-o cursă purtată pe cele două culoare externe: pe primul – sprinterul din „Țara lui Fidel Castro”, pe culoarul opt – scoțianul. După intrarea în a doua parte, victoria părea să revină atletului de culoare, care căpătase un metru-doi avans. Însă Wells a revenit pe final și a avut o reacție decisivă, pe ultimii șapte metri: a început o aplecare extremă care i-a permis capului și umărului să treacă linia de sosire cu 3 centimetri (76 mm) înainte de pieptul lui Leonard. Ambilor concurenți li s-a acordat un timp de 10,25 secunde, însă victoria i-a fost acordată europeanului, la foto-finiș.

La 28 de ani și 83 de zile, Allan Wells devenise cel mai vârstnic campion olimpic la suta de metri. Un record olimpic de vârstă deținut acum de un alt sportiv britanic: Linford Christie 32 ani, 3 luni, 30 zile (JO Barcelona 1992). Dar campionul de la Moscova este, în continuare, și astăzi, ultimul atlet alb care s-a bucurat de laurii olimpici!

Trei recorduri doborâte la Moscova, din care două sunt valabile și azi!

Finala de la 200 m părea să-i dea câștig de cauză. Contracandidați: Pietro Menea (campionul european en titre și vicecampion olimpic la München, 1972) și jamaicanul Don Quarrie, campionul probei de la ediția anterioară (Montreal 1976). După ieșirea din turnantă, pe culoarul 7, Wells preluase șefia cursei în fața lui Quarrie (primul culoar). Însă, pe final, aplecarea de trunchi și cap a fost prea scurtă. Iar Menea, venit din spate, prin dreapta, pe exterior, i-a luat aurul, cu o sosire de senzație. A fost mai rapid ca scoțianul cu 0,02 secunde! Ca și consolare, acesta stabilise un nou record național (20,21).

În finala ștafetelor de 4×100 m, împreună cu Mike McFarlane, Cameron Sharp și Drew McMaster, Allan Wells a mai „bifat” și cel de-al 3-lea record al Marii Britanii (38,62), fără să fie însoțit de medalie, însă.

Pentru că existau răutăcioși sau suspicioși care considerau că aurul de la sută nu ar fi așa de valoros, pentru că, vezi Doamne, de la Moscova lipsiseră atleții din SUA, Wells le-a închis gura, repede, după meetingul de la Koblenz, din Germania de Vest.

Desfășurat la două săptămâni distanță de la Jocurile din URSS, concursul a adus la start toate vedetele americane. Învingător, din nou, scoțianul (10,19). L-au urmat Stanley Floyd (10,21), Mel Lattany (10,25), Carl Lewis (10,30) și Harvey Glance (10,31), toți patru din SUA.

Aceste performanțe l-au făcut pe Allan Wipper Wells să fie declarat Personalitatea Anului 1980 în Scoția.

Recordurile de la Moscova, de la 100 și 200 m, nu au căzut nici până astăzi!


Palmaresul de mare campion a fost întregit de medaliile câștigate în următorii 3 ani:
– 1981, la IAAF World Cup de la Roma, aur la 100 și argint la 200 m; la Cupa Europei de la Zagreb – idem;
– 1982, la Jocurile Commonwealth-ului de la Brisbane, de două ori aur (100 m, 200 m) și o dată bronz (4×100 m);
– 1983, la Cupa Europei de la Londra, aur la 200 m și argint la 100 m.

La Jocurile Olimpice de la Los Angeles a ajuns până în semifinale la 100 m, iar cu ștafeta de 4×100 a ocupat locul 7 în finală.

Ca pată de culoare, a fost primul atlet care a folosit ca echipament combinezonul din material Lycra dintr-o singură piesă, la Gateshead. Motiv pentru care a și fost văzut ca Wilson of the Wizard, personaj de benzi desenate.

Ultimul concurs din carieră: în 1999, la 47 de ani!

Anul 1986 i-a adus două locuri 5 la „Europenele” de la Stuttgart și o victorie, pe final de sezon, în fața lui Linford Christie, la Crystal Palace.

În 1987 a mai reușit o dublă victorie acasă, în Scoția, la Jocurile Ținutului Muntos Inverness, un eveniment ce datează din 1822.

El a fost un deschizător de drumuri și prin vârsta carierei, mult după bariera obișnuită, de treizeci – treizeci și cinci de ani.

Platforma online IAAF – World Athletics consemnează ca ultimă apariție a sa cursa de 100 metri de la Gateshead, la British Grand Prix, 27 iunie 1999. Avea 47 de ani și a alergat suta în 11 secunde și 48 zecimi.

După retragere a devenit antrenorul lotului britanic de bob. Alături de soția Margot Wells, campioană a Scoției la 100 m și 100 garduri, antrenoare de rugby și consultant în fitness, s-a stabilit la vreo 50 de kilometri de Londra, în orășelul Guildford.

„Prinde-mă dacă poți!” – ancheta BBC

În 2015, o investigație a BBC, un documentar intitulat „Prinde-mă dacă poți!”, i-a pus sub semnul întrebării rezultatele de la Moscova. În anchetă a apărut și numele fostului medic al echipei Marii Britanii, Jimmy Ledingham. Nici mai mult, nici mai puțin, Wells a fost arătat cu degetul de trei persoane, pe care le-a cunoscut, între care un fost atlet. Iar investigația arată că ar fi folosit substabțe interzise (Stromba sau stanozolol) sub tratamentul doctorului.

Drew McMaster, atlet care a câștigat aurul la Jocurile Commonwealth-ului cu ștafeta de 4×100 m alături de Wells, în faimosul cvartet denumit și „Scoțienii Zburători”, a înregistrat în secret conversații cu dr. Ledingham, în care acesta recunoaște că i-a furnizat steroizi campionului de la Moscova.

După ani de negări, McMaster a susținut că a luat steroizi în 1995 și a declarat BBC că sportivii din tot Regatul Unit apelau la serviciile medicului, subliniind că Wells era „un vizitator frecvent” la cabinetul acestuia.


„Adevărul este că McMaster a apelat la steroizi, pentru că am început să-l bat și nu am folosit droguri. Niciuna dintre medaliile mele nu a fost obținută cu ajutorul sau folosind substanțelor interzice de îmbunătățire a performanței. Antrenamentul, antrenamentul, dedicația excepțională și dorința de a câștiga au fost singurele mele forțe motrice”, s-a apărat Allan Wipper Wells.

BBC a mai vorbit, sub protecția anonimatului, cu un bărbat implicat în atletismul scoțian, apropiat de Allan Wells și dr. Ledingham. El a spus că l-a văzut pe Wells cum s-a transformat în doar 2 ani, dintr-un săritor obișnuit în 1976, într-unul dintre cei mai puternici sprinteri din lume, care alerga distanța de 60 de metri în jur de 6 secunde.

„Când am început să observ modificări în el, schimbările au fost mari și au fost evidente. El și-a schimbat personalitatea – un pic de agresiune -, efect secundar ale steroizilor. Odată ce am avut suspiciunile mele, am vorbit cu Ledingham despre asta. Mi-a spus direct în față că Allan Wells ia Stromba de la el”, a declarat martorul sub acoperire.

Un alt sportiv, care de asemenea a vrut să rămână anonim, a declarat că Wells i-a povestit că a început să folosească Stromba în 1977 și a fost susținut medical de dr. Ledingham. Martorul a oferit și alte detalii. Inclusiv a susținut că cel acuzat i-a confirmat, fără reținere, utilizarea steroizilor, aproape de finala de la Moscova.

Personal și susținut de avocați, Wells a negat permanent acuzațiile, declarându-se „șocat” de învinuirile aduse de ancheta BBC, pe care le-a catalogat drept „bârfe de cel mai rău fel”. (surse: World Athletics, Olympic.org, BBC Scoția, Wikipedia)

Distribuie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *