Atletism și „Campion Pentru Sănătate” la Făgăraș
Campion Pentru Sănătate și atletism la Făgăraș. Vreme de câțiva ani, din septembrie 2010 până în iunie 2013, Făgărașul nu a mai avut nicio competiție atletică locală, oficială sau amicală, pentru nici un nivel de învățământ. La nivel de școli mai existau întreceri de alergare sporadice, prilejuite de Zilele Porților Deschise ale unităților de învățământ sau derulate în săptămâna „Școala Altfel” (din 2011). Cu toate că mi-am gândit proiectul pe fondul unei lipse acute de întreceri atletice școlare, în acea perioadă, Făgărașul avea totuși un trecut demn de laudă în atletism, prin contribuția extraordinară a unor antrenori pasionați și sportivi de excepție. Menționez cronologic câteva repere cu făgărășeni și rezultatele lor atletice, care au adus prestigiu sportului făgărășean și nu numai.
Atletism la Făgăraș: au fost cluburi, antrenori și atleți, am avut campioni
– Activitatea sportivă a făgărășeanului Ion Arnăutu (1910-1992) este una impresionantă. El a practicat atletismul în perioada studiilor liceale din Făgăraș (alergarea de viteză, aruncarea greutății și a discului), dar a fost și un bun polisportiv, cu succese la gimnastică, ski, canotaj. S-a remarcat ca antrenor la Cluj, pregătind atletii de la Șoimii. El este făgărășeanul care i-a pregătit, între alții, pe Ion Moina (cel mai rapid sprinter din Europa în 1948), Pompiliu Stoichițescu, Sever Coracu, nume de legendă din sportul românesc;
– Domnul profesor Viorel Socol a avut rezultate deosebite în cadrul Clubului Sportiv Școlar Făgăraș. În anul 1971, a descoperit-o pe Niculina Lazarciuc (Lungu). Aceasta a devenit multiplă campioană națională și campioană balcanică la proba de 400 m plat, cel mai bun rezultat din atletism al unui făgărășean fiind obținut tot de aceasta sportivă: locul 4 la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980, cu ștafeta 4×400 m;
– Secția de atletism din cadrul Clubului Sportiv Școlar Făgăraș a produs în timp și alți campioni. Menționăm rezultatul domnului profesor Ștefan Bokor, obținut cu sportiva făgărășeancă Alina Zamfir – ultimul titlu de campioană națională (săritura în înălțime, în cadrul Campionatului Național de sală, Iași 1980, cu performanța 1,68 m, categoria juniori). Tot dumnealui îi datorăm și o ultimă mare performanță a atletismului din Făgăraș la echipe: calificarea reprezentativei de tetratlon a CSS Făgăraș la etapa finală a Campionatului Național Școlar (Târgoviște 1981), unde a obținut locul 4 la echipe, la această probă combinată. Cu această ocazie, sportiva făgărășeancă Monica Binder era convocată la lotul României de atletism.
– Din anul școlar 2005-2006 datează, din păcate, ultima cea mai bună performanță a unui liceean făgărășean (fete) obținută la atletism – proba de cros 1.500 m, contând pentru un concurs școlar oficial (Olimpiada Naționlă a Sportului Școlar/ ONSS pe licee). Este vorba de locul 2 la faza județeană, obținut de Adina Munteanu, elevă la Grupul Școlar „Av. Dr. I. Șenchea”, competiția desfășurându-se pe în Parcul Sportiv Tractorul Brașov (mai 2006).
– Din anul școlar 2014-2015 ne amintim de cea mai bună performanță din atletismul școlar gimnazial al ultimilor 20 de ani: titlul de campion județean ONSS și locul 16 la faza națională ONSS la gimnaziu (aprilie 2015, Craiova) obținut de elevul Fabio Mailat Fabio, de la Școala Gimnazială „Ovid Densusianu Făgăraș”, în proba de alergare cros 2.000 m.
– 2020 este anul în care „Campionii sănătății” continuă mișcarea acasă și își doresc ca Statul Român să le asigure condiții materiale pentru a rămâne sănătoși și a putea practica atletismul în școli la nivelul țărilor europene.
Atletismul din Făgăraș aproape a dispărut în ultimii 10 ani și a suferit: pierderea gropilor cu nisip din școli, a culoarelor și spațiilor de alergare în aer liber; astfaltarea pistei de atletism a Stadionului Municipal și reducerea până la dispariție a concursurilor școlare de atletism (fazele municipale).
Copiii nu mai vin la atletism, lipsește infrastructura
Statistica tristă arată așa: în anul școlar 2001-2002 s-a organizat ultimul triatlon pentru licee (subsemnatul, prof. Aurelian Curticăpean); în 2010 a fost organizată ultima fază municipală la cros licee (prof. Nicolae Militaru); în 2004 s-a organizat ultima etapă municipală la cros gimnaziu (prof. Elena Bining si Bokor Ștefan); în 2017 s-a organizat ultima etapă municipală la atletism ciclul primar- probele tehnice 50 m plat (prof. Aurelian Curticăpean); în perioada septembrie 2010-mai 2013 nu a fost organizată nicio competiție atletică (oficială sau amicală) la nivel municipal.
Numărul copiilor care participă la concursuri școlare cu finalitate județeană/ națională este în scădere continuă. Nu este de neglijat aportul colonelului Constantin Urs în angrenarea copiilor în concursuri de alergare pentru toate clasele, cu ocazia „Săptămânii tineretului fagărășean”- ultimul cros organizat de Liga Sportului Făgărășean, în anul 2008.
Cauzele regresului atletismului școlar, după anul 2010, sunt tăierile a câte o oră de educație fizică de la licee și clasa a 8-a, interesul tot mai scăzut pentru probe atletice în școli și dezvoltarea ramurilor de sport în regim privat pentru alte discipline sportive, altele deâct atletismul.
Cea mai importantă cauză, în opinia mea, este că elevii noștri nu au mai avut unde practica probele tehnice din atletismul școlar.
La nivelul anului 2018 aveam doar o groapă cu nisip în oraș, față de cele 5 care existau în anii 2000. Au existat și alte motive importante, care au ținut de finanțare, de dispariția ansamblurilor sportive de tip C.D.S. (curriculum la decizia școlii), de pensionarea unui număr important de profesori extraordinari, care prin aportul, sacrificiul, experiența și pasiunea lor au menținut vii aceste întreceri așteptate de toți elevii.
Investiție responsabilă în infrastructură și resurse umane
Cum alergarea era cel mai accesibil și eficient mijloc de a-i atrage și sensibiliza pe elevi cu mișcarea în scop sanogen, încă din anul 2012 am avut discuții cu Primăria Făgăraș, pentru a mă susține într-un proiect municipal, care să atragă un număr cât mai mare de elevi și cadre didactice, din toate instituțile de învățământ făgărășene. Să „punem copiii în mișcare” și să dezvoltăm o atitudine pro-sport și pro-mișcare pentru sănătate, atât de necesară copiilor noștri de atunci și din prezent, au fost obiectivele inițiativei de la care s-a plecat. Și cum puteam să o facem mai fumos, mai sănătos și mai eficient decât prin alergare. Alergarea a fost una dintre soluțiile care funcționează și în prezent, dar din păcate la o scară prea mică.
Am crezut și cred în continuare că revigorarea sportului școlar de masă pleacă de la revigorarea „Sportului tuturor sporturilor – ATLETISMUL”, iar investiția responsabilă în infrastructură și resursă umană trebuie să devină o prioritate pentru a aduce copiii spre mișcare. Prin reconstrucția bazelor școlare în aer liber (modernizare, facilități noi și moderne) și creerea unei tradiții în mișcarea sportivă școlară de masă, creată special pentru nevoile tuturor elevilor, sportul școlar s-ar revigora și ar oferi numai beneficii comunității locale. Nu putem arunca vina numai pe profesori pentru declinul sportului școlar când ei, în mare majoritate, nu au baze sportive corespunzătoare sau se lovesc de greutățile cunoscute.
Suferim mult la capitolul terenuri de sport moderne în aer liber, comparativ cu alte comunități mult mai mici, care și-au construit în școli terenuri sintetice multisport și alte facilități de mișcare în aer liber (gropi cu nisip, etc.). Cel mai trist lucru este că infrastructura sportivă școlară în aer liber nu a fost modernizată în raport cu nevoile de mișcare și cu numărul de elevi tot mai mare din clasele care susțin simultan orele de educație fizică sau terenurile de sport au cu totul altă destinație în prezent. Asta și din lipsa inițiativei sau implicării active a profesorilor, care ar fi trebuit să țină la terenurile lor, implicit la inițiative pentru desfășurarea activităților de educatie fizică în condiții optime (securitate, dotare, calitate). Putem spune că ne-am închis de multe ori în interior, constrânși de lipsa spațiilor sportive sigure.
Atletism școlar la Făgăraș, un proiect de la zero
Cine vorbește de calitate cu peste 60-70 de elevi în săli mici sau derularea activităților de educație fizică și sport fără sală de sport, se înșeală amarnic. Supraaglomerarea spațiilor sportive din interior, dotările necesare în aer liber, numărul mic de profesori, polarizarea elementelor sportive de valoare în anumite școli, legislația, lipsa de control și strategie pentru sportul de masă, sunt alte aspecte importante care au dus la reducerea drastică a numărului de participanți în competițiile sportive școlare, respectiv la dispariția de pe șcena sportului școlar făgărășean a competițiilor interșcoli tradiționale.
Știm că mișcarea în aer liber este recomandată de medici pentru factorii naturali de călire și este foarte importantă pentru formarea unor generații sănătoase.
Neavând baze sportive pentru atletism în școli, m-am gândit că ar fi bine să oferim elevilor o altă perspectivă asupra practicării mișcării și alergării în aer liber, printr-un efort care să aducă împreună școli, elevi, profesori, părinți, susținători din administrație și sponsori privați.
Chiar dacă era un gol mare în atletismul școlar local și lucrurile pentru un proiect de anvergură trebuiau făcute de la zero, am gândit acest proiect și l-am inițiat cu multă determinare. În acest context pot menționa faptul că simultan cu întrecerile școlare oficiale pe diferite ramuri de sport (jocuri sportive, tenis de masa și șah), în toată perioada 2010-2013 se mai organizau câteva competitii școlare tradiționale la jocurile sportive: handbal – „Cupa D-na Stanca”, ediția 5/ mai 2013, pentru școli generale și licee; „Cupa Virgil Olteanu” de la Școala Gimnazială „Ovid Densusianu”, handbal băieți gimnaziu – mai 2013, baschet – „Cupa Dr. I. Șenchea”- baschet feminin/ licee, edițiile 2010 și 2011, fotbal – „Cupa 1 Decembrie 2010”, la C.N. Doamna Stanca, licee) și nicio întrecere locală de alergare interșcoli (oficială sau amicală- tradițională), deși concursurile de alergare pe plat sau de alergare montană au început să fie tot mai vizibile în comunitățile mari.
Terenuri de sport sigure, curate și moderne, de competiții sportive de masă
Există o concurență acerbă pentru atragerea copiilor talentați înspre un anumit sport practicat în privat sau în cluburi locale și chiar dacă nu avem tot ce ne-am dori în școli, trebuie să ne îndreptam atenția mai mult asupra copiilor care nu sunt dotați să practice un sport de performanță. Statisticile pentru gradul de practicare al activităților fizice și afecțiunile privind sănătatea populației școlare (obezitate, afecțiuni pulmonare, probleme cardiace, deformări de coloană etc.) arată dezastruos și cea mai sigură cale profilactică o reprezintă activitatea fizică organizată (educația fizică școlară), pe terenuri sigure, curate și moderne, respectiv competițiile sportive de masă.
Tuturor copiilor trebuie să le asigurăm condiții decente în cadrul orelor de educație fizică pentru a descoperi conținuturile obligatorii din programele școlare (atletism, gimnastică, 1-2 jocuri sportive). Pe acele baze sportive decente, mult visate, copiii noștri pot să își descarce energia, să socializeze și să își întărească sănătatea. Practicarea alergării pe scară largă în aer liber va ajuta fiecare școală sau organizație sportivă să își selecteze sportivi mult mai ușor și toată lumea va avea numai de câștigat din acest tip de evenimente sportive școlare de masă, în special elevii care nu practică un sport din diverse motive.
Anul 2013. Ideea de a scoate copiii din sălile de sport pentru mișcare în aer liber, într-un cadru organizat și sigur, vine ca o compensare la lipsa de mișcare sportivă de masă în aer liber și nu numai.
Campion Pentru Sănătate, un proiect sportiv municipal
Experiența competițiilor pe care le-am organizat, nevoia de întrecere și socializare a copiilor, au convers spre dezvoltarea mișcării pentru sănătate și a făcut să apară proiectul sportiv municipal „Campion Pentru Sănătate”.
Din anul 2013, probele de alergare pe plat au reușit să ofere constant copiilor din școlile și liceele făgărășene, indiferent de abilități și performantele motrice sau sportul practicat, o oportunitate anuală de întrecere cu ei și cu ceilalți, tradiția creată în perioada 2013-2020 oferind elevilor șansa de a se întrece cu ei în condiții sigure. Atletismul nu a fost singurul care a făcut acest lucru, dar a fost cu siguranță sportul care a pus în mișcare simultan cei mai mulți elevi și care poate ajuta orice disciplină sportivă să își găsească și pregătească sportivii.
Obiectivele principale care au stat la baza demarării „Campion pentru sănătate” au constituit factori importanți pentru transformarea evenimentului în cel mai mare mare concurs școlar local. Conștientizarea beneficiilor alergării de către elevi într-un proces natural de pregătire a concursului și promovarea mișcării pentru sănătate în aer liber au fost obiective urmărite, care în timp au confirmat premisele de la care s-a plecat. Ele nu s-au schimbat, dimpotrivă, au fost confirmate cu fiecare ediție derulată.
Încă de la început, acest proiect și-a propus să vină în sprijinul copiilor și să aducă laolaltă cât mai mulți elevi și profesori din unitățile de învățământ făgărășene. Am căutat soluții pentru ca elevii de toate vârstele să descopere acest eveniment și să se poată bucura în siguranță de cea mai minunată deprindere motrică pe care o învață prima dată în școală: Alergarea.
Evenimentul este dedicat exclusiv copiilor școlarizati în Municipiul Făgăraș și se desfășoară cu ocazia Zilei Internationale a Copilului – 1 iunie.
Despre concursul de atletism școlar „Campion Pentru Sănătate”
Campion Pentru Sănătate (CPS) începea să prindă contur în anul școlar 2012-2013 și aceasta pentru că, de la început Primăria Municipiului Făgăraș, a sprijinit această inițiativă. Prima discuție legată de acest subiect petrecându-se cu primarul de atunci al Fagărașului, cu ocazia sărbătoriri Semicentenarului Liceului Șenchea, 2012.
În primăvara 2013 am luat legătura cu toți factori decizionali locali, m-am consultat cu colegii din microcerc și am informat personal toți directorii de școli și licee din Făgăraș cu privire la acest proiect sportiv, care își propunea să scoată la alergare cât mai mulți elevi, într-un spațiu public, diferit de la un an la altul. Tot atunci am elaborat regulamentul concursului, reușind să mișcăm lucrurile în direcția creării unei atitudini sănătoase, pro-sport de masă în rândul comunității școlare.
Am găsit, încă de la început, deschidere și sprijin din partea tuturor autoritatilor publice locale și proiectul putea să înceapă.
Denumirea concursului „Campion pentru sănătate” și sloganul „Pasiune pentru mișcare, beneficii pentru sănătate” îmi aparțin. Ele au venit ca o soluție de motivare și de atragere a copiilor spre alergare și, nu în ultimul rând, ca un apel adresat părinților de a-și încuraja copiii să facă mișcare pentru sănătate.
Cum am pornit la drum
Debutul proiectului din 2013 este strâns legat și de alte două aspecte importante, pe care le menționez în continuare.
În primul rând, în septembrie 2012 colegii profesori de educație fizică din microcerc m-au propus să conduc microcercul municipal și regional de educație fizică și sport. În octombrie am fost numit de Inspectoratul Școlar al Județului Brașov responsabil al acestui microcerc (primar, gimnaziu și licee), calitate în care am pornit un efort de schimbare, convingere și motivare a colegilor, că acest eveniment de alergare se impune organizat anual pentru toți elevii clinic sănătoși din școlile făgărășene. Așa am avut ocazia să atrag alătrui de mine și alți colegi deosebiți. Menționez că această responsibilitate nu intră în fișa postului și nu este plătită. Toată activitatea de coordonare a activității de Educație Fizică și Sport din microcerc a fost și este făcută în mod voluntar.
În al doilea rând, din cauza numărului mic de ore de educație fizică de la liceul unde eram titular am fost nevoit, în septembrie 2012, să îmi completez norma didactică cu 6 ore la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”. Aici, am descoperit o școală cu elevi minunați, plini de entuziasm, dornici să facă sport și să descopere mișcarea organizată, să alerge și să se perfecționeze. Acest aspect important m-a determinat și mai mult să îmi concentrez energia, pentru a demara imediat punerea în practică a evenimentului „Campion Pentru Sănătate”. Ca o paranteză spun că nu m-am înșelat cu acest ultim aspect și ponderea elevilor din clasele 0-8 participanți la CPS a fost de peste 85 %.
Prima ediție s-a desfășurat pe data 1 iunie 2013, pe aleea pietonală din jurul Cetății Făgărașului. Au urmat edițiile 2014, 2016, 2017, 2018 și 2019. Ediția 2015 nu a putut fi organizată din lipsa unui profesor coordonator, eu fiind în acea perioadă cu o serioasă problemă medicală și suferind o intervenție chirurgicală.
Succesiv, traseele de alergare au fost: aleea pietonală a Cetății Făgărașului (2013), perimetrul pietonal și stradal al Parcului din fața Primăriei Făgăraș (2014), pista de atletism a Stadionului Municipal (2016 și 2017), circuitul stradal aflat între Cetate, Casa de Cultură și Catedrală (2018 și 2019).
Alergăm pentru Educație, un proiect național sportiv-educativ
Datorită experienței de la prima ediție CPS și a entuziasmului generat de participarea numeroasă din acel debut, m-am alăturat în 2014 proiectului național „Alergăm pentru Educație”, unic în peisajul sportiv școlar. În primăvara acelui an, alergătorul și speaker-ul motivațional Paul Ardeleanu, aducea în premieră la Făgăraș un eveniment deosebit, destinat elevilor făgărășeni din gimnaziu și licee. Cu sprjinul primarului de atunci, dl. Sorin Mânduc, al Compartimentului Energetic Făgăraș – doamna Dacia Săpătoru, al Asociației pentru Valorizarea Educației (AVE) Făgăraș și, mai ales, al Poliției Făgăraș s-a stabilit un circuit stradal de 2.400 m, pe care în data de 21 mai 2014 s-a alergat primul semimaraton pe astfalt din orașul nostru.
Evenimentul a fost popularizat în toate unitățile de învățământ făgărășene și a strâns la start câteva zeci de elevi din clasele 5-12. Fiecare a alergat cât a putut, alături de Paul Ardeleanu și la final s-a participat la un workshop foarte interesant, desfășurat în Crama Cetății Făgărașului. Dintre toți elevii participanți, doi au reușit performanța să alerge 21 km fără oprire, în cele 9 ture ale traseul stabilit între intrarea de la Cetate și sensul giratoriu de lângă Poliție. Erau elevii mei, de care am fost și sunt foarte mândru: Fabio Mailat – Școala Gimnazială „Ovid Densusianu” și Costea Sergiu – Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea”).
Participarea cu bucurie a copiilor la curse de alergare, fără stresul obținerii performanței, a reprezentat, în toate edițiile organizate, o provocare pentru cei implicati, alergarea fiind cel mai comun, eficient și accesibil mijloc de a o arăta toți copiii participanți.
Proiectul a evoluat și s-a îmbunătățit treptat pe formatul inițial, după 3 ediții atingând un număr record de participanți la eveniment. În 2016, pe pista Stadionului Municipal Făgăraș, 345 elevi au trecut linia de sosire și au devenit „Campionii sănătății”.
Astfel, atletismul școlar făgărășean a reușit să supraviețuiască prin alergare în ultimii 7 ani, iar apariția pe scena sportului de masă din Municipiul Făgăraș a celui mai mare și așteptat eveniment sportiv școlar din Făgăraș, a demonstrat că era nevoie de așa ceva și toate experiențele câștigate de elevi au meritat efortul.
COVID-19, un an de pauză, un nou început
Astăzi, trebuie să continuăm ce am început atunci și chiar dacă ediția 2020 a fost anulată din cauza pandemiei cu COVID-19, putem face un astfel de concurs în fiecare școală, atunci când se va putea și unde se va dori acest lucru.
Elevii noștri au nevoie de sănătate și, acum mai mult ca niciodată, au nevoie de profesorii de educație fizică care să îi îndrume cu blândețe și cu responsabilitate în frumoasa și sănătoasa lume a mișcării, a atletismului și a alergării, în mod deosebit.
De ce atletism, s-ar întreba unii? Pentru că: atletismul este „Mama tuturor sporturilor”; poate fi practicat tot anul școlar, atât în aer liber, cât și în interior; datorită numărului mare de probe de control la educație fizică, poate constitui probă de selecție pentru orice sport; investiția materială individuală în echipament este minimă; alergarea este cea mai accesibilă și răspândită deprindere motrică din lume, are cele mai importante beneficii asupra sănătății etc.
Munca a început cu multe drumuri pentru a pune acest proiect în practică și mă bucur că am reușit. Vreau să menționez aportul deosebit al colegilor profesori de educație fizică de la prima ediție din 2013, fără de care nu aș fi putut demara acest proiect. Aceste mulțumiri se îndreaptă profesorilor din microcercul de Educație Fizică și Sport Făgăraș și anume: Nicolae Militaru, Ștefan Bokor, Dumitru Opriș, Dana Negrilă și Carmen Merilă. Ei au reprezentat un ajutor important, atunci, dar și pe parcurs. În timp, li s-au alăturat și alți colegi profesori de educație fizică (Mircea Blăjan, Anca Ducu-Mircea, Ionel Novac, Constantin Ion, Viorel Socol, Marius Marocico, Cosmin Ardelean, Cătălin Răduleț, Ioana Tîntar).
După momentul constituirii unui staff tehnic de voluntari, finanțarea evenimentului a fost marea provocare pentru mine și aici am găsit sprijin din partea unor părinți și oameni de bine din comunitate. Cu ajutorul firmelor sponsor, al voluntarilori și mai ales al Primăriei Municipiului Făgăraș am pus pe primul plan siguranța participanților, chiar dacă momentele mai puțin plăcute au apărut pe parcursul organizării primelor ediții. Cu toate acestea, am reușit să mergem înainte și acum, când privim în urmă, să ne bucurăm de ce s-a realizat.
Cine ne-au fost alături și ne-au susținut
Primele 4 ediții nu s-ar fi putut desfășura fără sponsorizările firmelor făgărășene solicitate, al ONG-urilor locale, al Liceului Șenchea și Școlii Gimnaziale Ovid Densusianu, dar mai ales al sprijinului Primăriei Făgăraș, al Casei Municipale de Cultură și al Poliției Făgăraș.
Începând de la ediția a 5-a și încheind cu ultima ediție, organizată în 2019, am beneficiat de finanțarea integrală a proiectului din partea Primăriei Făgăraș, prin sprijinul primarului Gheorghe Sucaciu și al directorului Casei Municipale de Cultura Făgăraș, doamna Diana Gribincea-Popa.
Împreună cu cei menționați și staff-ul de voluntari am constituit o frumoasă echipă pusă în slujba celor 1.745 de copii participanți la Campion Pentru Sănătate Făgăraș, în cele 6 ediții organizate.
În eveniment s-a implicat și mass-media locală, atât în promovarea evenimentului, cât și a popularizării rezultatelor obținute de copii, uneori chiar contribuind cu o finanțare importantă (Radio Star FM și Bună Ziua Făgăraș).
De asemenea, s-au implicat multe cadre didactice din școli, învățătorii și diriginții. Aceștia au pregătit participarea elevilor și au încurajat la fața locului toți copiii. Cadrele didactice au fost factori mobilizatori importanți, pe care îi amintesc și pe care doresc să îi felicit pentru dragostea arătată elevilor.
Am avut 6 ediții frumoase, în care comunitatea sportivă școlară s-a mobilizat și a crescut ușor, iar părinții și cadrele didactice implicate au fost aproape de fiecare elev alergător și nimeni nu a simțit că este singur în vreun moment.
Probe accesibile ca distanță și efort
Alergarea la „Campion pentru sănătate” s-a făcut în serii contracronometru, acordând atenția cuvenită fiecărui copil participant, prin cronometrarea timpului său și încurajări individuale pentru a termina proba. Probele concursului sunt accesibile ca distanță și efort, aspect care a făcut să existe șanse echitabile pentru toți, elevii dorindu-și astfel participarea la următoarea ediție.
Categoriile de vârstă sunt pe ani de studiu sau pe ani apropiați, diferența cea mai mare de vârstă fiind la licee, unde s-au constituit grupe pe 2 sau 4 ani, asta din cauza unui număr tot mai mic de participanți.
Primii 5 alergători, cei mai buni de la fiecare categorie de vârstă, fete și separat băieți, au primit la fiecare ediție câte o medalie personalizată, o diplomă de clasare și câte un premiu constând într-un accesoriu sau echipament sportiv pentru alergare. De la ceasuri de alergare, tricouri, șorturi, bidonașe pentru apă, prosoape sau rucsaci de alergare, până la banalele, dar importantele diplome de participare, toți copiii au primit câte ceva drept amintire, iar instantaneele realizate de fotografii voluntari au constituit încă un motiv de bucurie și emoție pentru a retrăi acele emoții ale alergării și trecerii liniei de sosire.
O platformă motivațională pentru noi toți
Cu alergare, muzică, baloane, aplauze și încurajări la tot pasul, copiii noștri au sărbătorit sănătos Ziua Internațională a Copilului la Făgăraș. Toate acestea au făcut din „Campion pentru Sănătate” un concurs pe care elevii, în mod deosebit cei din clasele 0-8, îl așteaptă an de an. Dorința sinceră de participare și de a se întrece cu sine sau de a-i întrece pe alții constituie o platforma motivațională importantă pentru toți, făcând acești campioni să alerge cu plăcere la școală și în timpul liber, mai mult și mai bine.
Dintre cei 1.745 de „Campioni ai sănătății”, ne bucurăm că există copii care, datorită acestui concurs, au descoperit alergarea și duc numele Făgărașului pe marile stadioane de atletism ale țării, pe străzile orașelor care organizează concursuri de alergare de masă, dar și pe cele mai incredibile trasee montane din România. Prin practicarea probelor tehnice ale atletismului sau prin alergare montană acești elevi făgărășeni ne arată că acolo unde există speranță, dăruire și implicare în echipă, există și acele rezultate obținute în timp și, mai ales, acea stare de bine care îți deschide noi și noi orizonturi.
Nu lipsită de importanță este ocazia de testare a aptitudinilor fizice pentru diverse alte sporturi pe care „Campionii sănătății” din Făgăraș le îndrăgesc sau le practică în timpul liber. Practicanții sportului din oraș au fost participanți importanți și chiar dacă continuă să se perfecționeze în jocurile sportive traditionale la Făgăraș, suntem convinși că acest prilej de alergare este binevenit și pentru ei. Este un câmp de selecție imens pentru orice sport și orice entitate sportivă care dorește să vadă copii de toate vârstele în mișcare. Rezultatele înregistrate constituie o bază statistică actuală de luat în seamă și un exemplu de bună practică pentru tot ce putem face cu puțină vointă, muncă, comunicare și preocupare în echipă.
1.745 elevi au alergat la cele 6 ediții
După primele 6 ediții cu schimbări de locație, cu provocări și multe dificultăți putem spune cu certitudine că alergarea este un prilej important de a aduce împreună cât mai mulți elevi, pentru a se dezvolta armonios și a se bucura de sănătate prin tot ce le putem oferi noi cei mari, organizatori și părinți.
Închei prin a mulțumi tuturor celor 1.745 de elevi participanți la cele 6 ediții ale „Campion Pentru Sănătate”, Primăriei Municipiului Făgăraș, Casei Municipale de Cultură Făgăraș, Poliției Municipiului Făgăraș, colegilor profesori de educație fizică, învațătorilor, diriginților, ONG-urilor, Fundației Comunitare Țara Făgărașului și Asociației pentru Valorizarea Educației, firmelor sponsor, mediei locale și mai ales părinților care au înteles că pentru copiii lor alergarea înseamnă sănătate!
Știm că se poate mai mult și mai bine, iar pentru aceasta trebuie să demonstrăm o atitudine deschisă și să rămânem uniți în eforturile noastre de a aduce un zâmbet sănătos pe fețele copiilor.
Chiar și cu această întrerupere, din 2020, nu o să ne oprim aici și cu siguranță vom reveni cu mult mai multă energie și dorință să continuăm împreună „Campion Pentru Sănătate” Făgăraș!
Nu uitați că sănătatea nu este totul, dar totul fără sănătate este nimic!