Campionatele Europene de cross country – la Dublin și Torino
Campionatele Europene de Cross-Country urmau să se desfășoare în acest an pe 13 decembrie, la Fingal-Dublin, în Irlanda. Dar pandemia a lovit și această competiție, astfel că European Athletics a anunțat că abia întrecerea din 2021 va avea loc la Fingal-Dublin. Iar ediția din 2022 – în Italia, la Torino (La Mandria Park).
Va fi pentru a doua oară când capitala irlandeză va organiza SPAR European Cross Country Championships, după prima experiență, din 2009. „Europenele” se vor ține la periferia Dublinlui, la Sport Ireland Campus, pe 12 decembrie 2021.
Cât despre ediția din 2022, merită să subliniem că Italia va deveni prima țară europeană care va găzdui 4 ediții ale SPAR European Cross Country Championships, după Ferrara în 1998, San Giorgio su Legnano în 2006 și Chia în 2016. Campionatele Europene SPAR 2022 de cross-country vor avea loc în Parcul La Mandria, al doilea cel mai mare parc închis din Europa. Toate cele 7 curse urmează să se încheie în curtea Castelului La Mandria. (foto: Getty Images/ European Athletics)