Ce îi lipsește cel mai mult Gabrielei Szabo

0
Gabriela Szabo campioana atletism Romania director CSM Bucuresti

sursa foto: Gabriela Szabo/ Facebook

Apreciază acest articol

Gabriela Szabo este una din marile campioane pe care atletismul românesc le-a dat. Campioană olimpică, recordmenă mondială, campioană mondială și europeană, Szabo este director general al CSM București, de la mijlocul anului 2017.

„Tot ce fac este să mă gândesc la sportivii şi la antrenorii noştri. Este şi pentru mine o perioadă de adaptare, de acceptare. Poate, pe undeva, aveam nevoie de această perioadă, să ne mai adunăm un pic, să ne gândim la lucrurile bune sau mai puţin bune, să ne facem o analiză proprie şi după aceea să ne bucurăm de viaţă.

Nu ştiu dacă îmi lipseşte neapărat alergarea în aer liber, pentru că eu fac exerciţii şi în casă şi îmi creez starea de bine proprie.
Îmi lipseşte însă foarte mult socializarea. Mie îmi place să simt energia oamenilor, să comunic cu oamenii, să îi privesc în ochi. Acum ne vedem aşa, doar pe telefon.

Pe de altă parte, mă bucur mult de faptul că am mai mult timp să strâng relaţiile cu familia, cu rudele, pentru că vorbim mai mult la telefon, iar acest lucru îmi aduce aminte de copilărie”, a declarat Gabriela Szabo (44 ani), într-un interviu pentru Agerpres.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *