Când Steagul Roșu mai „producea” campioni și medalii

Scotocind printre arhivele gazetărești și amintiri, am dat și peste știrea apărută imediat după Decembrie ’89, în ziarul local „Gazeta de Transilvania”, numărul din 22 februarie 1990.
Semnatarul, prof. Ioan Nan – CS Steagul Roșu Brașov, comunica rezultatele înregistrate de atleții clubului sportiv al Uzinei de Autocamioane la Campionatele Naționale în sală de la Bacău și pe cele ale colegilor de club, de la secția de schi (alpin și fond), tot la „Naționale”.
„În proba de 60 de metri garduri tineret a ieșit campioană națională de tineret Elisabeta Anghel. Tot ea a obținut «bronzul», la aceeași probă, în întrecerea senioarelor.
Au mai urcat pe podium: Bogdan Tudor (locul 2 la lungime, atât la tineret cât și la seniori), Luminița Ciurăscu (locurile 2, respectiv 3 la săritura în înălțime), Ionel Lavric, locul 3 la 3.000 m tineret”, relata „Gazeta”. Neuitând să-i aducă aminte pe antrenori: Ioan Iminovici, Lucian Bogdan și Samuilă Toth.
Mai bine de 30 de ani au trecut de atunci, timp în care, asemeni celor mai importante cluburi sportive ale Brașovului (Tractorul, Rulmentul, ICIM, Metrom, Romradiatoare… ), fiecare cu povestea sa, și Steagul Roșu, rebranduit Astra Autocamioane la un moment dat, a dispărut încet și sigur, până la desființare.
Cât despre Bogdan Tudor
Din 1995, săritorul Bogdan Tudor (foto) este deținătorul recordului național în aer liber la lungime (8,37 m). De 5 ori campion al României (și afară, și în sală), dublu campion balcanic și medaliat cu bronz la „Europenele” indoor (Paris, 1994) și Campionatele Mondiale Universitare (1991), Tudor ne-a reprezentat la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992). La Jocurile din Spania a participat fiind atlet legitimat la CSU Brașov.
El a mai „prins” două locuri 5 la „Mondialele” afară (Tokyo 1991, Göteborg 1995), precum și multe finale la competițiile internaționale de anvergură.
În zilele noastre, el este antrenor la secția de atletism a CSA Steaua București un fervent participant la CN Masters.